Amintiri...

Dupa atata timp credea ca s-a terminat. Credea ca a reusit sa treaca peste. Nu se mai gandea asa de mult la el,nu ii mai aparea imaginea lui in minte. Dar asta nu schimba nimic. In inima ei totul era la fel. Dorinta crestea cu fiecare minut ce se scurgea usor. Simtea cum odata cu ele se scurge si viata din ea. De cand nu mai rasese oare? De cand nu mai fusese fericita? Trecusera doi ani. Doi ani de cosmar in care ea nu reusise sa uite nimic. Amintirile erau mai vii ca niciodata si dureau ingrozitor,cu fiecare gand simtea ca nu poate merge mai departe. Dar cu toate acestea amintirile erau singurele care o mai tineau in viata.
Toate treceau pe langa ea cu o viteza ametitoare,nu o interesa nimic,singurele lucruri erau cele despre el si toate o raneau,dar ii placeau simtea ca doar asa se apropie de el.
Cand il vedea,o mare de sentimente se napusteau asupra ei,dar doar ea stia asta,nu putea spune nimanui,nu mai vorbise cu nimeni despre asta. Si nici nu avea de gand. Nu o puteau intelege,el era singurul,dar el nu vroia asta,o uitase,o stersese din mintea lui,nici nu o mai vedea,iar ea stia asta,si asta o sfasia in interior.
Singura ei dorinta era sa revina trecutul,credea ca daca ramane ancorata acolo ii va fi mai usor,dar era doar o impresie,o dulce amagire.
Dar cine o putea condamna? Nu putea sa faca mai mult.
Ramasese doar ea cu amintirile...